Soarta de primar a lui Dorin Chirtoaca va fi transata pe 19 noiembrie 2019 printr-un referendum, la care locuitorii din capitala Moldovei sunt chemati sa isi spuna parerea despre primarul Dorin Chirtoaca. Asistam la ceva bizar, desi avem primar interimar, care deja face si drege, am putea asista la reinstalarea in fotoliu a primarului PL. Atunci inseamna ca de fapt a fost inlaturat impotriva vointei populare, deci cineva ar trebui sa plateasca, dar cine?

Referendum pe 19 noiembrie la Chisinau, ce se intampla cu Chirtoaca?

Cat de mari sunt sansele de demitere a primarului de Chisinau, Dorin Chirtoaca? Eu sper sa fie spre zero, ca sa nu bne trezim cu capitala pe mana PSRM-ului, mai sper sa vedem procesul terminat si o decizie justa luata – oricare ar fi ea. Abia apoi avem pe baza a ce discuta, caci pe suspiciuni m-am cam saturat sa pun baza. Asa cum spuneam, PSRM si cei ce au organziat debarcarea lui Chirtoaca ar putea avea de dat lamuriri in cazul in care referendumul ieste cu rezultat negativ.

Avem doua variante castigatoare pentru Dorin Chirtoaca: nu se strang voturile necesare – adica prezenta la urne este sub 30%, sau si mai rau pentru organizatori, vor fi mai multe voturi pentru mentinerea lui Dorin Chirtoaca in functie! Atunci chiar ca avem o mare problema, banuiesc ca ar insemna o victorie zdrobitoare si un nou inceput pentru PL. Greu de dat un verdict, dar mai avem doua zile si vom sti cum stau lucrurile. O eventuala demitere a primarului ar insemna si sfarsitul sau politic, ma tem si ca va fi curand pus intre zidurile unui penitenciar.

Update referendum: Nevalidat din cauza prezentei scazute la vot! Dorin Chirtoaca castiga batalia, dar nu si razboiul cu socialistii!

Referendum Chișinău

Referendum pe 19 noiembrie la Chișinău, ce se intampla cu Chirtoaca?

http://stiri.4-md.info/wp-content/uploads/2017/11/referendum-Chisinau-600x347.jpghttp://stiri.4-md.info/wp-content/uploads/2017/11/referendum-Chisinau-150x150.jpgWebMDAll MoldovaDorin Chirtoaca,PL,Referendum
Soarta de primar a lui Dorin Chirtoaca va fi transata pe 19 noiembrie 2019 printr-un referendum, la care locuitorii din capitala Moldovei sunt chemati sa isi spuna parerea despre primarul Dorin Chirtoaca. Asistam la ceva bizar, desi avem primar interimar, care deja face si drege, am putea asista la...